Neam de neamu' meu de la maimuta incoace n-a vazut specimen ca tine.
Relatia asta "evolueaza" de la improbabil la imposibil.
N-am habar si habar n-am.
Sunt cam multe lucruri pe care as vrea si n-as vrea sa le spun acum.Atat de multe încat nici nu știu dacă postarea asta o să iasă de o pagină sau de zece – dar vom afla împreună.Speram la o ocazie mai speciala pentru a spune toate lucrurile astea sau pentru a le realiza,dar pana la urma nu am de ce sa ma folosesc o ocazie speciala..Asa ca mai degreaba o sa fac ceva special din asta.Sau macar o sa incerc si eu. Nu am neaparat un motiv bun pentru a trage o linie mai groasă (și nu pe nas), și de a aduna mai multe idei într-un singur loc.Sau poate am,dar tot fug de el.
Cel mai important lucru pe care il inveti este că nu există un cel mai important lucru sau mai bine spus,ca nu ar trebui sa existe. Că nimic de pe lumea asta nu trebuie să aibă precedență asupra ta, că nimic nu e ‘to die for’, și că de obicei lucrurile pentru care merită să mori sunt cele care ar trebui să te facă să vrei să trăiești. Dar dureaza pana sa constientizezi asta.
Am mai învățat că de obicei cuvintele nu sunt doar cuvinte. Că expresiile pe care le folosești te marchează iremediabil, că lucrurile pe care le scrii, gandesti, vorbești te afectează în aceeași măsură. Că uneori, cele mai mari prostii care îți scapă involuntar sunt ceea ce gandesti cu adevărat. Că ceea ce asculți te formează, că oamenii din jurul tău cel mai des nu doresc să gîndești altfel decît ei, și chiar cei mai buni prieteni încearcă să-ți influențeze mintea.Mda.
Că mintea pe care o ai, cunoștințele tale și felul în care gandești, acestea sunt cele mai importante, și cei din jurul tău își doresc cu mare poftă să te schimbe pentru că ei, la rîndul lor, au fost schimbați de alții.
Am învățat că niciodată nu poți face aserțiuni definitive, că niciodată nu vei cunoaște adevărul absolut. Că, în fond, libertatea e libertatea de a spune că 2+2 fac 4, și ceea ce se face în numele libertății te face un sclav. Că sunt mai mulți sclavi în numele libertății decît oameni liberi, și că foarte des singurul mod în care poți aprecia un lucru e să-i simți lipsa. Că fiecare își dorește multe lucruri, dar lucrurile pe care ți le dorești te fac sclavul lor. Ca singurul mod de a supraviețui cu mintea neîntinată e să renunți la dorințe. Că devenim lucrurile pe care ni le dorim, pe care le iubim, sau pe care le urîm. Că trebuie să trecem prin viață și să luăm ceea ce merită cu adevărat, că în cele din urmă, groapa e la fel de adîncă, lată, lungă și inutilă pentru fiecare.
Am învățat că viața merită trăită, dar cel care soarbe prea cu poftă din viață devine el însuși nimic altceva decît un receptacul de dorințe. Că cel mai des o dorință satisfăcută nu face altceva decît să crească nivelul necesar pentru următoarea dorință. Că fiecare plăcere trebuie să fie și mai mare pentru a fi relevantă; fiecare plăcere trebuie urmată de o plăcere și mai mare, de una și mai mare, și mai mare, și tot așa. Că goana hedonistă după plăcere cere prea mult efort și oamenii se pierd prea repede cu firea, dorindu-și prea multe. Că trebuie apreciate lucruri care nu vor să fie ‘mai sus, mai departe, mai tari’. Că arta nu cunoaște progres, și că nu cunoaște nici o culme, sau evoluții spectaculoase.
Am învățat că nici un om sau nici o idee nu trebuie adorată.Fapt dovedit stiintific! :))..
Că oricine adoră o idee sau un om, oricît de mult și-ar dori ca acel om sau idee să fie perfectă, acela greșește.Si totusi ador asa de multe lucruri si persoane.
Si cînd îți place ceva foarte mult trebuie să auzi și ce au de zis cei care nu sunt de acord cu tine.
Că nu trebuie să fii mereu de acord cu cei din jur.
Că nu trebuie să-ți placă fiecare concert la care mergi, că nu trebuie să aplauzi după fiecare spectacol. Că nu trebuie să ACCEPȚI tot ce ți se oferă, în fond, și că ai dreptul, chiar obligația, de a zice că un lucru e rău. Am învățat că foarte mulți își maschează nesiguranța în cuvinte goale de apreciere și că atunci cînd ești într-o mulțime, nu trebuie să faci cum fac și cei din jurul tău – pentru că ajungi să regreți atunci cînd vezi că cineva, ca și tine, a gîndit altfel despre mulțimea aceea.
Și atunci îți vei dori să fi spus lucrurile atunci cînd le-ai simțit.
Am învățat că iubirea nu-i idealul pentru care să merite să mori, și că iubirea, pasiunea, dorințele se sting repede dacă sunt trăite mereu la intensitate maximă. Că declarațiile de dragoste făcute cu un genunchi în pămînt ajung umor involuntar, că trebuie să faci acele declarații de dragoste ca să ai despre ce să vorbești, dar cand iubești și ești iubit totul vine natural, fără extaz etern, cu explozii de pasiune urmate de dureri de cap și discuții în contradictoriu.Ca mai si gresesti,si asta are consecinte. Si ca nu mereu poti sa ierti si nici mereu nu o sa fi iertat.
Am învățat că e mult de muncă într-o relație, și că pacea pe această lume e imposibilă, dacă și o relație între doi oameni prezinta atatea suisuri si coborasuri.. Că astea fac parte din curgerea naturală a vieții, și că totul, de fapt, se desfășoară în cicluri… o roată care se învîrte mereu si mereu..si mereu,indiferent daca trece prin sau peste gropi.
Dar că în cele din urmă o relație e cea care te temperează și te repune pe roate atunci cînd te dai peste cap, cand vrei prea mult și faci prea puțin, și că oricît de deștepți, de minunați am fi, greșim cu toții, și avem nevoie de cineva care să ne explice ce am făcut bine sau rău.
Am învățat că pentru multe lucruri există un timp potrivit. Că e un timp potrivit pentru teribilism, dar cînd faci alegeri trebuie să le urmezi trup și suflet, altfel le vei regreta. Că, în fond, tot ce faci e bine dacă poți să privești în trecutul tău și să nu-ți fie rușine de lucrurile pe care le-ai făcut. Că trebuie să înțelegi că unele lucruri, patetice sau penibile, au fost cel mai natural lucru atunci cand le-ai făcut, că nu ar trebui să-ți fie rușine de ele. Și am învățat să nu-mi fie rușine de nimic din ce am făcut sau am scris, ci să înțeleg de ce am făcut lucrurile respective.
Că nu există rău natural în oameni, ci există teamă, și răul vine din teamă, iar teama cea mai irațională e cea de moarte. Că oamenii sunt răi pentru că de fapt le e teamă, și că nu îi ajută nimic atunci cand nu realizează lucrurile astea.Asa cum nici pe mine nu m-au ajutat in acele momente. Că fiecare lucru rău pe care oamenii îl fac acoperă o frică, și că oamenii ar trebui să învețe să suporte consecințele ca să învețe să fie oameni buni. Inca lucrez aici..
Că suntem natural egoiști, și nu ar trebui să ne fie rușine de asta, ci ar trebui să ne temperăm egoismul împărțind în jurul nostru acele lucruri pe care le-am dori primite. Și că cel mai bun lucru pe care îl poți oferi unui om e un zîmbet și o speranță.Desi e cu dus si intors,pentru ca exista momente cand exact zambetul si speranta aceea fac mai mult rau decat bine.
Am învățat că oamenii nu sunt egali, și cei care îi vor egali, îi vor egali SUB ei.
Că nimic nu poate să îi facă pe oameni să fie egali, chiar dacă ideile sunt atat de tentante și frumoase. Că egalitatea între oameni se face prin violarea drepturilor celor mai înzestrați, și prin hrănirea artificială a orgoliilor unor oameni care nu merită ceea ce primesc. Că unii sunt mai inteligenți, alții mai puternici, că toți oamenii sunt mai puternici în anumite părți și mai slabi în altele. Că oamenii, prin firea lor, nu își doresc mai mult dacă reușesc să supraviețuiască, și că în cele din urmă, cei mai mulți dintre noi preferă să stea degeaba pe munca altora.
Și am mai aflat că oamenii sunt foarte ușor de manipulați prin frici.
Că de fapt, SUNTEM manipulați prin frică. Pentru că suntem mai docili, și cei din jurul nostru doresc să știe că suntem terifiați de lumea în care trăim. Că de aceea gripa porcină e pandemie: fiindcă cineva vrea să te închizi în casă cu teamă de cei din jurul tău. Că așa e singurul mod în care te poți îmbolnăvi, dacă nu de gripă, de altceva. Nu contează, atîta timp cît ești bolnav și temător, e bine. Și că celor care te vor bolnav trebuie să le arăți degetul și să le arăți că poți să faci un pas fără supravegherea lor. Și că în cele din urmă, chiar dacă trupul are de suferit, spiritul trebuie să rămînă neatins.
Am învățat că a trăi înseamnă a suferi. Și că în momentul în care accepți lucrul acesta nu mai suferi, pentru că suferința e inutilă – un simplu joc de a-ți justifica slăbiciunile. Că cea mai rea e suferința sufletului, și aceea trebuie oprită – e ca o sîngerare ce îți slăbește trupul, sufletul și gîndirea. Că a renunța e un lucru greu de făcut, dar renunțarea duce la împlinire, și-atunci cînd o obții înțelegi că eforturile tale în alte direcții au fost inutile.
Și am mai învățat că încă nu e timpul să renunți la vise. Acum, sau niciodată. Că trebuie să le dai glas, să le cîntărești, și să vezi dacă ți le dorești cu adevărat. Și dacă le dorești, să li te dedici – e singurul mod în care poți să supraviețuiești la un loc cu lumea.
Că mulți spun că pe lumea asta nu e loc pentru visători, dar în lumea asta în care visarea e cea mai frumoasă, a-ți nega visurile e totuna cu a te sinucide, și a te cufunda într-un somn mortal.
Că lucrurile frumoase sunt incredibil de simple – o melodie buna , o dimineață de toamnă cu soarele deasupra capului și cerul albastru albastru albastru fără pată, un sărut și-un zambet un mieunat sau un căscat de motan care apoi se freacă de picioarele tale, sau o pisică care sare în fiecare dimineață să guste și ea din micul dejun. Sau un telefon de la părinții tăi, de la fratele tău, sau de la cineva pe care n-ai mai auzit de multă vreme.
Că fiecare o să învețe lucruri diferite din viață – și astea sunt lucrurile pe care le-am învățat eu – o parte. Nu-s prostii, dar mi-era și mie teamă că nu știu ce să scriu, și am pus titlul așa. Chiar dacă mă uit peste ce-am scris acum ceva timp și gandeam mult mai naiv și total diferit, mă uit cu mîndrie, că am fost întotdeauna verticala, și-am zis ce gîndesc.
A fost o călătorie frumoasă. Sunt atat de multe lucruri de povestit încît nici nu știu de unde să le apuc. Dar probabil că deja ați obosit, și nu vreau să vă chinui mai mult.
Și dedic postarea asta tuturor celor pe care îi iubesc.Prietenilor, fiindcă m-au învățat lucruri multe și importante din lista asta, părinților mei că au crescut un copil și l-au învățat nu fie un nevertebrat, să nu mintă, să nu fure și să stea cu capul sus, lui Adi pentru că m-a învățat cum să mai scot și eu capul prin lume și să vorbesc cu oamenii, pisicii mele pentru că, deh, e o superboșenie teribila, și înveți multe de la un motan ce toarce fericit.. Îi dedic postarea asta și lui, cu care am vorbit despre multe din lucrurile de-aici si de la care am invatat cam tot ce e mai frumos, chiar dacă acum ne vedem mai rar. Și, la egalitate, fratelui meu care mi-a arătat ce nu vroiam să văd în momentele în care o ardeam aiurea. Și multor, multora altora ce m-au ajutat sau m-au lovit de-a lungul timpului. Fără ei, toți cei ce-au trecut prin viața mea, oameni buni, sau răi, chibiți sau oameni serioși, nu aș fi ajuns ce sunt, și mie-mi place ce sunt.
PS: Și da, nu e nicio ocazie speciala. Și da, mulți ar zice că am realizat multe și alții, la fel de mulți, că nu am realizat nimic. Vă zic sincer, rar m-am simțit un om mai împlinit, și, cred eu, rar s-a mai simțit un om mai împlinit și mai fericit ca mine acum. Și chiar dacă îmi lipsesc multe lucruri, am răbdare. Voi doar urați-mi sănătate, că pe restul le-oi dibui eu cumva. :)
