Unde dai si unde crapa

Cu riscul de a ma repeta spun ca imi plac oamenii la fel de mult pe cat ii detest. Ma amuza firea lor, felul in care pun probleme si poate cel mai mult felul in care sunt capabili de a emite judecati care se vor absolute, la adresa celorlalti.
Asa suntem noi oamenii. Judecam..judecam si iar judecam si asta numai dupa aparente, dupa cupa sutienului, culoarea ochilor si marimea…piciorului. Uitam cu cea mai mare usurinta despre lucrurile care conteaza cu adevarat,chiar daca sunt diferite pentru fiecare in parte,uitam de lucrurile  pe care le vede numai un om indragostit..
Spunem mereu ca dragostea e oarba. Dar daca nu e? Daca e doar…dioptria perfecta?
Plictisita si inca suparata, zilele astea  m-au luminat in asa fel incat ai zice ca mi-a cazut o caramida in cap.
Iarna asta se revanseaza.Fata de mine,cel putin.Stiu ca titlul postului nu are cam nicio legatura cu continutu' (imi permit cacofonia,scriu la mine pe blog ce pana mea), dar asa mi s-a nazarit.Dupa o perioada mai neagra in viata mea, au aparut si culorile.Problema este ca nu le asteptam.Nu le mai asteptam.Ca o frustata ce sunt,deja ma resemnasem si n-aveam o problema.Acum ca pot sa ma joc mai mult, sa folosesc mai multe nuante, am dat de buba.La dracu' .. eu numai stiu sa colerez.Imi cer scuze pentru persoanele dezamagite de utimele mele postari.Cand sunt fericita nu pot sa scriu.Recititi si o sa va dati singuri seama de asta.Tinand cont ca sunt pe la al 100lea post, am avut vro'100 de zile nefericite se poate spune.Defapt,nu-mi cer.Mi-e prea bine asa.




P.S. Nu va faceti iluzii… caramida o pun la pastrare, pentru data viitoare.