Nulitatea

Ma vad cu alti ochi si nu ma mira deloc.Ciudat lucru.
Am tot ce vreau de la viata la momentul actual dar nu valoreaza nimic pentru ca nu mai esti langa mine, pentru ca nu pot sa le impart cu tine..Asa ca pot spune acum ca am ..nimic?Sunt clipe si clipe. In unele te bucuri, in altele nu.In unele te simti bine, in altele te simti nesanatos,suferind,morbos,razbolit,netutincios,rau,patimitor.
Imi provoc singura insalubritate pentru ca oricat as incerca sa dau vina pe tine,ma intorc iremediabil tot la mine.Sunt clipiri, in care nimicul mi se pare bun.In care starea de nimic,daca exista asa ceva, e cea mai buna solutie.Acel ceva,adica nimic, care imi reda echilibrul,cel putin pe cel psihic.Adica nici un lucru,nici un cuvant,nici un zgomot,tot ce nu are nici o valoare,nici o importanta, tot ce e in nici un fel, vorbe ce nu au nici o insemnatate,neant,nefiinta, haos,tot ce e zadarnic. Inainte tu imi aduceai  stabilitatea.De ceva timp ai fost inlocuit de ..nimic.Da,stiu cat de absurd suna.Pozitia ti-a fost ocupata de nulitate,adica esti tot acolo.Din mintea mea n-ai plecat.Nu stiu ce pizda masii blocaj e pe acolo.Mintea mea si-a construit o tactica de oprire contra oricarei actiuni adverse care ar putea avea loc in cazul in care nu ai mai detine monopol pe ea.Realizeaza ca daca ai disparea intr-o zi,ai intrerupe desfasurarea unei functii fiziologice si mai rau.. a mai multor procese psihologice,care oricum ar fi mai bine sa fie intrerupte,dar ce conteaza.Doar tu nu ai realizat,sper, pentru ca m-as simti mai rau daca as sti ca ai facut-o.
Esti esentialul la  care se reduc toate celelalte lucruri.Si nici nu iti inchipui cat de grava e afirmatia asta..