Derutant

Lucrurile se nasc si mor unele in miezul celorlalte..Nu ai niciodata un inceput si un sfarsit clar,cel putin nu in viata mea.Uneori e.. bine.Da e bine..dar te aduce intr-o stare de confuzie de nici nu mai stii cum te cheama.Nu stiu daca zapaceala asta in care sunt e chiar un exemplu potrivit pentru mine, deoarece pana la urma cam mereu ma regasesc intr-o stare patologica,de cele mai multe ori persistenta, constand in pierderea claritatii gandirii.Indiferent de ce segment existential e vorba.De cele mai multe ori se manifesta din cauza unei aglomerari de sentimente intercalate in mine pe care refuz sa le mai exprim.Nu cred ca e o problema..pentru tine ce-i drept.Cum se gandeste,cum se iubeste,cum se sufera nu te invata nici in gimnaziu,nici in liceu,nici in facultate si 
n-o sa primesti niciun certificat de absolvire pentru asta.Si oricum, dupa ce stii totul vine indoiala.Te macina,te ameteste,te fierbe,iar asta pentru ca nu ai incredere.Nu te invinovatesc, dar e ceva ce nu am cum sa nu iti cer,cat timp ofer.Asa ca spune-mi tu cum e mai bine? Sa te lasi purtat de indoieli,sa te framante gesturile mele sau sa te stii in pericolul de a-ti permite macar un prim proces afectiv sa mi-l acorzi:increderea.Daca treci peste prima indoiala, pentru ca deja o simt eu.. lasa-ma sa stiu.Ah,da si.. nu exista decat o singura varianta de raspuns.Stiu ca nu iti place sa mergi la risc,dar te-ai gandit cat pierzi daca merita?


Asa ca,tu ce vei alege?